Salut te-ai mai simțit neajutorat ?
Dacă da hai să discutăm despre ceva și mai fascinant adică neajutorare învățată.
În multe situații aceasta poate să fie mai gravă decât tristețea și să nu vorbim despre efectele dezastruoase pe care acest fel de sentiment le poate avea pe termen lung.
Acest sentiment de neajutorare este greu de schimbat.
Din păcate când ești afectat de aceasta simți că nu poți face ceva. În mod interesant chiar și cuvinte încurajatoare nu te vor putea ajuta. Există chiar experimente pe această temă cum se induce o astfel de stare.
Experiment
În continuare vă voi prezenta un experiment de către Martin Seligman 1967 la Universitatea din Pennsylvania.
Dacă sunteți iubitori de câini probabil că veți scrâșni din dinți ca și la experimentul lui Pavlov, slavă cerului nu se mai lasă asemenea lucruri că și eu îi aplicăm șocuri la doctor numa că printr-un scaun special.
Vreau să mă scuz dinainte dacă nu voi putea să vă umplu scutecele din cauza râsului. Că noah e cam greu cu astfel de experimente.
În prima parte a acestui studiu avem trei grupuri de câini care au fost puși în ham.
Grupa 1-puși într-un ham pentru o perioadă de timp și ulterior au fost eliberați.
Grupa 2-li s-au administrat șocuri electrice la momente aleatorii, pe care câinele le putea încheia apăsând o manetă.
Grupa 3-Fiecare câine din acestă grupă a fost sincronizat cu un câine din grupa 2 unde primea același șoc de aceeași intensitate și durată ca și câinele din grupa 2, însă maneta grupului 3 nu funcționa pentru a opri șocurile.
Câinelui din grupa 3, i se părea că șocul s-a încheiat la întâmplare, deoarece câinele lor pereche din grupa 2 cu maneta lui putea să oprească șocurile.
Astfel, pentru câinii din grupa 3, șocul se simțea ca fiind „inevitabil”.
În partea 2 a experimentului, aceleași trei grupuri de câini au fost testate într-un "aparat", defapt era o cutie cu două compartimente dreptunghiulare împărțite printr-o barieră de câțiva centimetri înălțime.
Toți câinii puteau scăpa de șocurile dintr-o parte a cutiei, sărind peste acea porție mai joasă în cealaltă parte. Câinii din grupurile 1 și 2 au învățat rapid acest lucru și au scăpat de șoc. Majoritatea câinilor din grupa 3 - care au aflat anterior că nimic din ceea ce au făcut nu a avut vreun efect asupra șocurilor - pur și simplu s-au culcat pasiv și plângeau în timp ce erau șocați.
În ipoteza lui Seligman, câinii nu încercaseră să scape pentru că se așteaptau, că nimic din ceea ce fac nu va opri șocul. Bunu doctor chiar a trebuit să-i miște fizic de 2 ori până s-au prins că pot trece pe partea cealaltă și nu vor fi șocați.
Mă oameni buni acum pun întrebarea cât de des suntem puși în situații asemănătoare?
Pățim ceva si pe urmă ne punem pe jos și ne plângem de milă.
Trebuie să știi că totul pornește de la ceea ce crezi și este strâns legat de locusul tău de control despre care am un video.
Și cum pornește o astfel de situație?
Exemplu:
Să zicem îți propui să faci stand-up comedy și te compari cu restu care sunt pe scenă, pe urmă după atâta stres intrii pe scenă și eșuezi. Sunt mulți oameni care după puține încercări, nu le iese și automat se lasă cu vorbe de genu "nu e de mine" sau "nu am talent" , neștiind că poate ceilalți de pe scenă de asemenea au trecut prin multe momente de groază. Ca și în medicină cum se zice că în spatele fiecărui chirurg bun este un cimitir.
Chiar dacă iubești ceea ce faci este posibil să rejoci în cap acea experiență neplăcută care este un cerc vicios. Mult experiențe trebuie tratate ca și când ai învățat să mergi pe bicicletă, ai tot picat dar la urmă ți-ai dat seama cum merge.
Dacă ai știi J K Rowling care a scris Harry Potter sau Sylvester Stallone de câte ori au fost refuzați... Ce era dacă, după 2 sau 3 încercări aceștia se dădeau bătuți? De aceea nici tu nu ai voie să te bagi într-un asemenea stadiu mintal.
Rezolvare:
Cum poți să te scoți dintr-un astfel de cerc vicios. Păi prin optimism. Va trebui să forțezi la început acea încredere, dar crede-mă că se merită.
La urma urmei percepția și ceea ce ne spunem în cap joacă un rol foarte important în viața noastră.
Eu citesc de 2 ori în fiecare zi o serie de afirmații pozitive.
Dacă percepi o situație de necontrolat atunci acesta va deveni de necontrolat.
La început și eu am pus efort să îmi dau seama de aceste gânduri negative.
Dacă îmi apărea în cap mi-l notam să văd dacă chiar mă transform într-o asemenea persoană acră și pesimistă
Măcar reține câteva dintre aceste fraze pe care ți le spui și fă un efort conștient să le reduci frecvența.
Imaginează-ți că tu sau cineva imaginar spune contrariul și că te laudă. Măcar astfel îți vei mări și mai tare reziliența emoțională care în vremurile acestea noi este un element obligatoriu.
O mică poveste
Vedeți cât de ușor ne putem pune bariere mintale. Această situație îmi aduce aminte de Roger Bannister, care la vârsta de 25 e ani a spart bariera de 4 minute la fugă de 1.6km, se numea "The 4 minute mile". Cercetătorii credeau că este imposibil și spuneau că îți va exploda plămânul sau inima și în mod interesant după ce Roger a spart acestă barieră la 2 luni un alt atlet de asemenea a reușit un tip sub 4 minute. De-atunci bineînțeles deja vreo 1.400 de atleți au bătut acest record.
Sper din suflet ca acest articol să-ți spună: Hey totul o să fie bine și ai mai mult control în viața ta decât crezi :)